NU MĂ MAI FURA

Cred că am început să înțeleg de ce este atât de greu în România. De ce îmbătrânim înainte devreme, de ce facem atacuri cerbrale la 40 de ani, de ce suntem înțepeniți într-un proiect suspendat în forme fără fond.

De ce imi este mie greu, de ce mă trezesc în unele dimineți certându-mă în gând cu diverși oameni. Nu pentru că am un copil cu dizabilitate acasă. Nu pentru că Udrea fură sau Ponta plagiază teze de doctorat. Ei sunt doar emanația NOASTRĂ. Și îi merităm.

Pentru că marea majoritate a oamenilor din jurul meu, lato sensu, FURĂ. Iar furtul nu se referă neapărat la BANI. Asta este doar o mică nișă. Fură incredere, fură emoții, fură imagine, fură aparențe, fură așteptări, fură timp.

De la vânzătorul de cartofi din piață care simte nevoia să adauge 100 de grame la cântar, sa-mi strecoare un cartof stricat sau sa schimbe prețul când mă vede cu un Iphone în mână, la taximetristul, care se jură ca el e cinstit, dar aparatul se învârtește amețitor, până la colegul sau prietenul care se preface că îi pasă sau că e capabil de mult mai mult decât poate în realitate.

De la CEO-ul corporatist care imi explică lejer cum cheltuie el 10.000 euro pe săptămână și cum a investit 4 milioane de euro în afacerea lui, dar vrea să-și pună logo-urile și sa apară la evenimentele noastre în schimbul a 300 de lei.

De la parlamentarul care se declară trup și suflet cauzei copiilor cu dizabilități, căci are și el unul acasă, dar în fapt copilul lui beneficiază de terapii de zeci de mii de euro în baza afacerilor cu primăria de municipiu, care a transformat centralele termice intr-o afacere profitabilă cu centre de terapii pentru copii, carora le percep zeci de milioane de lei pe lună dacă vor și ei să fie acolo,

De la funcționarul care, în loc să încerce să rezolve o problemă, face hiper eforturi să se acopere de hârtii, ca să fie sigur că la ora 15.58 când va încuia biroul, va pleca liniștit acasă ca să se uite la televizor,

De la oamenii care își imaginează că dacă nu spun nimic, nu am observat și nu am înțeles și iau gesturile mele de generozitate drept naivitate sau, mai rău, prostie.

De la oamenii cărora le ascut cu orele poveștile, dau feed-back și sunt prezentă în situațiile lor de viață, căutând soluții sau măcar sfaturi, dar trec cu lejeritate peste faptul că motivul întâlnirii era o situație care trebuia rezolvată, un angajament nerespectat sau pur și simplu altceva.

Până la oamenii care își asumă angajamente zgomotos, iar la final rămân doar eu.

Mai deunăzi un om drag mie mă întreba de ce ascult, de ce las intotdeauna 1 leu în plus la vânzător, de ce nu ripostez pe loc în relațiile personale și profesionale decât foarte rar.

Am tăcut câteva momente pentru că știam că există o motivație internă, însă nu pusesem niciodată până atunci lupa pe ea. M-am uitat înlăuntrul meu și am scos-o la lumină:

Pentru că undeva în interiorul meu, am credința că dacă las 1 leu în plus în piață, dacă ascult oamenii cu sufletul și dacă nu ripostez intotdeauna, ei NU vor mai simți nevoia să repete gestul. Nu vor mai fura următorul client sau pe mine data viitoare, vor asculta și ei oameni sau se vor gândi de două ori înainte să mintă, să ascundă, defuleze sau măcar se vor întreba: ”oare omul din fața mea ce simte?”

Nu scriu aceste gânduri de pe poziția celui care arată cu degetul. Pentru că nu, nu sunt deloc perfectă, iar în mod paradoxal, cei extrem de apropiați mie se lovesc cel mai des de imperfecțiunile mele și, probabil, în diferitele etape ale evoluției mele am acționat în feluri spre care acum aș arăta cu degetul. Și, da, am primit lecții de la oameni și de la viață. Multe. Și atunci am luptat să îndrept sau să mă revanșez.

Iar acum lucrez cu mine. Mult. In fiecare zi când am un moment cu gândurile mele. Și mă cert sau caut repere. Și de cele mai multe ori le găsesc. Tot în oameni. În cei puțini.

Trebuie să ne vindecăm noi ca oameni pentru ca locul în care trăim să fie ca cele după care tânjim. Problema nu e numai la Guvern, Parlament, autorități, e la NOI.

Cred în puterea multiplicatoare a binelui pentru că am văzut-o cum acționează. Dă mai departe binele pe care îl primești și NU MĂ MAI FURA.