marți, 12 septembrie 2017

SCOALA NU A INCEPUT SI PENTRU CLARA


Pentru Clara școala nu a mai început anul acesta.
Pentru ca în România nu exista o Miss Jill.
Pentru ca în România nu există școli incluzive.
PENTRU CĂ O SOCIETATE NU POATE FI CIVILIZATĂ CU FORȚA.

Am încercat foarte mulți ani să schimb lucrurile în țara mea. Cu un preț extrem de mare.

În disperarea mea, mi-am pus lucrurile în valiză și am plecat peste Ocean să învăț cum se face educație încluzivă (US Department of State Fulbright Fellow). De la firul ierbii, din clasă, până la nivel de politici publice.

AM VĂZUT ȘI TRĂIT POSIBILUL UNUI PRINCIPIU ÎN CARE AM CREZUT MEREU.

Acum sunt în România.


Depozitara unui know-how neinteresant pentru nimeni.

Uneori nici chiar pentru o parte dintre părinti.
Pentru că, nu e așa, nici chiar ei nu cred că un copil cu dizabilitate poate învăța alături de ceilalți copii. Mai ales, dacă e o dizabilitate ”gravă”, cum punem noi etichete.
Pentru că așa au fost educați. Pentru că așa li s-a spus.

Nu mai vorbesc de autorități.

România trăiește pe arhitectura statului comunist în proporție de 100%. De la clădiri și instituții fizic vorbind, până la logica instituțională și a funcționarilor, care sunt formal aleși SĂ CONDUCĂ, nu SĂ SERVEASCA cetățeanul.

Spoială de reforme, să ne facem că facem, bani europeni și internaționali cheltuiți doar pe aparențe, ziduri vopsite, termopane și traininguri formale. Aproape 30 de ani,

Nu am de gand să mai dezvolt critica pentru că este plin internetul de arătat cu degetul.
În fapt, este foarte multă ignoranță, lipsă de bună credință și voința de ”să ne apucăm de treabă”.

În țara în care toți sunt docți, deștepți și le știu pe toate, toți se fac că fac. Hârtii degeaba. Proiecte fantomă, strategii bombastice, în timp ce o mână spală pe alta.

În realitate, peste 18.000 de copii cu dizabilități sunt în afara oricărei forme de școlarizare, iar aproape 31.000 sunt izolați în școli speciale.

În realitate, Clara ieri NU a început școala. pentru că NU are unde.

În realitate, eu sunt aici și pentru o vreme sunt dispusă să SERVESC.

Trebuie însă să am si cu cine și pentru cine.

O SOCIETATE NU SE POATE CIVILIZA CU FORȚA.

Iar pentru cine e dispus să aștepte 1000 de ani. Să o facă.
Îi doresc succes.