miercuri, 17 septembrie 2014

DA, VORBESC in fața unui SENATOR al României.




DA, vorbesc în fața unui Senator al României.
Pentru că sunt cetățean.
Pentru ca platesc taxe și impozite.
Pentru că el, senatorul, este acolo ca sa ma asculte pe mine, cetățeanul.
Pentru că eu, cetățeanul l-am așezat pe el pe scaunul de catifea verde din Camera Superioară a legislativului Românesc.

Nu aveți voie să vorbiți în fața unui senator al României!” – Cătălin Croitoru, senator

Nu aveți cei șapte ani de acasă și ne vorbiți de educație, mestecați gumă, ieșiți afară!” – Cristina Anghel – senator – fosta învățătoare în Caracal care a făcut greva foamei pentru mărirea salariilor.


Două exemple minore ale jignirilor la care am fost supusă.

De ce?

Pentru că le-am spus că în România 31.132  copii cu dizabilitati nu sunt școlarizați.
Pentru că există legislație internațională care obligă România la educație incluzivă.
Pentru că am dat citire la mărturia a două mame: Anca Popescu și Edit Roman.

Dragele mele, aflați că sunteți niște mincinoase! Așa spun domnii senatori.

Ce spune Anca:
” .... Baietii mei gemeni, B si M, in varsta de 11 ani, ambii paraplegici, cu grad grav de handicap, au primit premiul I la scoala speciala in clasa a IV a, cu note maxime la Sport, Matematica si Limba Romana...se pare ca sunt campioni, numai ca eu nu pot vedea asta. De fapt, de abia vorbesc și de abia se misca...Acesta este sistemul de educatie din Romania...gol...doar pe hartie”.

Ce spune Edit:

”Emoţii cumplite cu gândul la noul an şcolar, ultimul pt. Adi...Au fost până acum şapte ani pierduţi, şapte ani în care nimeni nu s-a obosit să-l înveţe ceva, nu văd de ce ăsta al optulea ar face vreo diferenţă. Dar na,dă bine la statistici încă un copil cu dizabilităţi absolvent al învăţământului obligatoriu. Mâine facem cunoştinţă cu noul profesor psihopedagog, nici nu ştiu al câtelea...atâţia au fost, de am pierdut şirul. Deci, numai bucurie nu simt în momentul ăsta! Mă gândesc cu groază la ce vom face anul viitor! ”

Miercuri, 17 septembrie 2014, am participat la o CACIALMA numită dezbatere în Comisia pentru Învățământ a Senatului României pe marginea proiectului de lege privind drepturile copiilor cu dizabilități.

Am participat în calitate de cetățean, de părinte al unui copil cu dizabilități, de om care de mai bine de trei ani de zile respiră, trăiește, muncește și luptă pentru drepturile copiilor cu dizabilități.

M-am pregatit cu zeci de documente, cu punctaje, cu extrase din legislația internațională, cu rapoarte de țară, cu cifre și statistici oficiale, cu mărturii ale părinților de copii cu dizabilități.

La nivelul abject și precar la care s-au coborât acești oameni pe care eu, cetățean, îi plătesc nu a fost loc de discuții pe marginea unui proiect pe care am venit să-l susținem, îmbunătățim și completăm.

NICIO VORBĂ DESPRE PREVEDERILE PROIECTULUI DE LEGE.

Mai bun sau mai prost, cu lucruri ce necesită îmbunătățiri, completări sau modificări, proiectul s-a născut din suferința necuprinsă a unor zeci de mii de părinți din țara asta, care au ajuns la limita suportabilității și care, evident, pentru domnii și doamnele senatori NU CONTEAZĂ.

Cum suntem noi?

Arogante, impertinente și mincinoase.

Și pentru a-și suține aceste ”păreri” și-au chemat gașca de aplaudaci sindicaliști, care printre 3 ocări și 2 jigniri mai miorlăiau că profesorii au salarii mici.

Da, profesorii au salarii mici. Și ca ei alte sute de mii de oameni în țara asta.
Dar v-ați ales greșit reprezentanții, stimați dascăli.
Sindicaliștii dumneavoastră NU trebuie să vină cu buchete de flori la doamna senator Ecaterina Andronescu și să sărute umil mâini în stânga și in dreapta.

Concluzia ”dezbaterii” a fost pusă de doamna senator Ecaterina Andronescu:

”Și baroneasa Nicholsson mi-a cerut să închid școlile speciale. Pentru că era dezinformată ca acolo se face îndoctrinare ceaușistă. I-am arătat că nu e așa și s-a convins!”

Revelator, doamna senator. Și fix la subiect.

La final, vreau să vă spun așa:

Stimată doamna Andronescu,
Stimată doamnă Anghel,
Stimate domnule Croitoru,

DA, vorbesc în fața unui senator al României.

Și nu mi-e frică, deși ați făcut tot ce v-a stat în putință să mă intimidați.
Nu îmi este rușine.
Pentru că eu NU MINT și nu umflu cifre, așa cum m-ați acuzat când mi-ați tăiat microfonul.
Nu sunt ”expert in educație”, așa cum m-ați acuzat și m-ați trimis acasa să-mi văd de copil.
SUNT MAMA UNUI COPIL CU DIZABILITĂȚI careia statul nu-i oferă nimic.
SUNT MULT MAI EXPERT DECAT DUMNEAVOASTRĂ
SUNT CETĂȚEAN
ȘI AM DREPTURI, chiar dacă dumneavoastră nu mi le recunoașteți.


SA VĂ FIE RUȘINE!

Mulțumesc doamnelor/prietenelor/expertelor care au impărtășit cu mine secvența morbidă a statului de drept eșuat.