Simt de ceva vreme, cum, nu știu din care
cotlon al ființei românești, se trezește un val nou.
Acolo unde glasul neauzit al celor apăsați de
o realitate bolnavă se face auzit.
Acolo unde se leagă prietenii peste distanțe.
Acolo unde descoperi că nu ești singurul
nebun.
Deși toate datele obiective indicau un cu
totul alt rezultat al alegerilor din această toamnă târzie, cumva am văzut cum
prinde contur speranța.
Am văzut și am simțit cum generația celor acuzați
că știu doar să dea Like, se trezește și spune:
AJUNGE.
ESTE TIMPUL NOSTRU.
Românii de peste hotare au aprins scânteia în
imensa rețea de voințe conectate online.
Nu voi uita niciodată noaptea dinspe 15 spre
16 noiembrie 2014.
A fost noaptea în care NOI TOȚI AM FOST
ONLINE.
Am știut.
Am crezut.
Ne-am regăsit.
NU permit și NU accept vehicularea ideii că
m-a cumpărat, manipulat, influențat Băsescu, Iohannis, Macovei, PDL ACL și tot neamul lor.
Și consider acreditarea acestor idei o JIGNIRE
PERSONALĂ.
NU sunt mebră de partid, nu sunt afliată și
nici simpatizantă.
NU am rude în politică.
Am propria conștiință și propria voință.
AM ALES SĂ ALEG EU.
AM ALES O IDEE
Și aștept să CONFIRME.
CE ASTEPT EU DE
LA PREȘEDINTELE KLAUS IOHANNIS?
Trei lucruri simple:
1. Să fie conștient în fiecare clipă a
mandatului său că ocupă funcția prezidențială pentru că NOI, cetățenii, am ALES
și LUPTAT pentru asta. Am luptat nu numai cu o mașinărie fabuloasă,
transformată în sistem, ci și cu nuanțele de GRI și NEGRU care stau în spatele
simbolului Iohannis. Și dacă am mizat pe el, Iohannis, am facut-o în cunoștință
de cauză și asumat. Nu m-a izbit cumva amnezia. Este un CEC în ALB pe care eu,
cetățeanul, l-am dat. Diferența este, că de data asta am AȘTEPTĂRI.
2. Să fie conștient că după 25 de ani de
putreziciune, cunoaștem și intuim repede insiunuarea vechilor metehne. Nu mai
vreau derapaje, aroganță, mafie sistemică, nepotisme instalate până la ghișeul
unde eu plătesc taxe.
3. Vreau să instaureze DECENȚA, TRANSPARENȚA
și DIALOGUL. Vreau să fie un mediator corect între puterile statului. Vreau să
readucă respectul în dialogul social. Vreau să mă simt respectată în țara mea,
dar și pe străzile marilor orașe europene. Vreau să trăiesc decent și civilizat
Știu că nu este ușor. Pentru că știu ce se
ascunde în spatele fiecărui deziderat.
Însă, știu, că nici mie NU mi-a fost ușor să
vă investesc cu încrederea și votul meu.
Cu tot ce a presupus acest lucru.
Inclusiv faptul că în miez de noapte în frig
și în ploaie, am strâns rândurile cu cei care au ales sa spuna:
AJUNGE.
ESTE TIMPUL NOSTRU.