Nu stiu daca empatizezi cu drama copiilor cu dizabilitati din Romania.
Si nici nu este relevant.
Folosesc cu buna știință cuvântul ”dramă”, deși nu îl agreez, căci el NU reflectă de fapt condiția venirii pe lume a acestor copii, ci viața la care îi condamnă sistemul și oamenii care îl compun.
Cum îi condamnă?
Simplu. La vedere. În liniște.
Așa:
În talerul din dreapta poate sta orice: alocația copilului tău, salariul tău, pensia ta, sănătatea ta, educația copilului tău, VIITORUL tău și al copilului tău.
Am ales exemplul copiilor cu dizabilități și subiectul condamnării lor la moarte socială pentru că asta este lupta mea. Pentru ca am acasa un copil care îngroașă statistica de mai sus și care face parte din cei 18.000 de copii cu dizabilități pentru care sistemul nu are bani de educație incluzivă și, prin urmare, sta acasă.
Daca tu mai crezi în puterea ta de a spune NU, hai să-i spunem Președintelui României că NU vrem să promulge această lege, hai să cerem DEZBATERE PUBLCĂ.
Scrie un mail la: procetatean@presidency.ro si spune NU promulgării acestei legi.
Gândește-te că mesajul tău poate face diferența.
Eu am scris așa:
Stimate domnule Președinte,
Mă numesc Mădălina Turza și sunt cetățean român.
Pentru că fetița mea are 10 ani și nu merge la școală
Pentru că m-am îndatorat pentru nevoile medicale ale copilului meu pe care România nu mi le-a oferit
Pentru că nu există centre de terapie în țara mea pentru copilul meu
Pentru că nu există școli incluzive care să o poată primi
Pentru că sunt umilită la fiecare pas la fiecare intâlnire cu sistemul
Pentru că unica și omniprezenta justificare a condamnării copilului meu este sintagma:
”NU SUNT BANI”
Eu, cetățeanul, vă rog respectuos să NU promulgați legea pensiilor speciale ale parlamentarilor.
Vreau să fie respectat principiul transparenței
Vreau dezbatere publică.
Vreau respect.
Va multumesc,
Madalina Turza
