Dragul meu parinte de copil NORMAL,
Eu sunt Madalina, am 34 de ani si m-am nascut in Bucuresti. Nu stiu daca
iti amintesti, dar s-ar putea sa fi fost colegul meu de banca la Scoala 197 de
pe Aleea Tincani sau colega de la Cercul de desen de la Palatul Copiilor. S-ar
putea sa ne fi certat pe conurile de brad stranse in tabara de la Cheia sau sa
fi dat admiterea in Aula mare de la Drept in iulie 1998. Si mai cred ca purtam
amandoi matricole prinse cu capse pe maneca sau pe piept, pe care nu o data le
uitam acasa.
Astazi tu te definesti printre altele ca fiind parintele unui copil
destept, frumos si premiant. Te felicit din tot sufletul!
Imi spui in fiecare zi cum a fost laudat la scoala de invatatoare, cum a
castigat concursul de matematica Micul Cangur, cum stie toate speciile de
dinozauri, cum te bate fara drept la apel la orice tip de joc pe calculator,
cum pune intrebari indiscrete sau incredibile la care tu te trezesti prins fara
replica. Imi mai explici cum ti-ai facut o asigurare de viata sau un cont de
economii pentru ca el trebuie sa aiba parte de cea mai buna educatie si,
eventual, pentru studii superioare in afara.
Minunat! Atatea dorinte si vise, pe cat de mare este iubirea pe care i-o
porti. Si, totusi, uneori, imi povestesti precipitat sau chiar tremurand de
nervi cum “un retardat din clasa nu-l lasa deloc in pace” si el, copilul
tau minunat nu a auzit tema pentru acasa si la pauza i-a daramat penarul cel
nou cu dinouzauri pe jos. Doamne, si mai grav zilele trecute era sa cada tabla
pe el si pe alti colegi din cauza “retardatului”.
Te ascult si ma ingrijorez. Doamne, micutul de el era sa ramana fara tema,
penarul nou cu dinozauri putea sa nu mai fie pur si simplu, si chair se putea
alege cu niste vanatai sau cucuie zdravene. Pleci repede de la locul
conversatiei pentru ca trebuie sa-ti termini treaba, caci i-ai promis copilului
ca il duci azi neaparat la noul loc de joaca din Herastrau.
A doua zi in pauza de pranz esti relaxat si fericit. Copilul tau a fost anuntat
ca ia Premiul I si va fi in clasa a V a A. Adica cea mai buna din scoala. Si a
scapat de “retardat” pentru ca “am
reusit sa ne strangem noi parintii si l-am dat afara”.
Au trecut 4 luni de cand conversam zilnic si, brusc, iti amintesti de
copilul meu si ma intrebi ce face. Nu sunt la fel de fericita ca tine.
Copilul meu a fost dat afara din scoala. Nu stiu si nu am unde sa merg cu
el. A fost batjocorit, imbrancit, facut retardat, handicapat, umilit. Copilul
meu a fost inghesuit in coltul clasei de langa tabla si stropit cu apa ca sa se
spuna ca a facut pipi pe el. S-a aparat din rasputeri si era sa darame tabla.
Copilul meu a fost certat si pedepsit pentru ca a stricat penarul unui coleg
care radea de el pentru ca citeste inca pe silabe. Copilul
meu este “retardatul” de care copilul tau a scapat.
Copilul meu are Sindrom Down.
Copilul meu s-a nascut cu un cromozom in plus. Cand tu te plimbai in parc
cu el in landou noi locuiam in Spitalul Grigore Alexandrescu. Cand tu erai la
petrecerea de botez noi sarbatoream iesirea din operatia pe cord deschis de 9
ore. Cand tu erai in concediu la tara la bunci cu copilul, noi eram la sedinte
interminabile de kinetoterapie, logopedie, terapie ocupationala. Cand tu achiti
polita de asigurare si alimentezi contul de economii, eu platesc orele de
terapie si suplimetele terapeutice ale copilului meu. Cand tu pleci din parc cu
copilul tau, noi venim pentru ca tu si copilul tau inteligent, frumos si
premiant sa nu fiti deranjati de alergatul haotic al copilului meu si de
efuziunile lui de afectivitate neconditionata.
Cand tu mergi la masaj sau la film, eu decupez litere de carton pe care le
colorez cu rabdare in culori complementare pentru ca el, copilul meu sa poata
citi pe silabe, chiar daca ni s-a spus mereu ca nu o va face. La fel ni s-a
spus ca nu va merge si nu va vorbi. Si, totusi, a mers, a vorbit, a fost la
scoala.
Azi si in fiecare dintre zilele in care TU l-ai numit “retardat” si
“handicapat” pe copilul meu si in zilele in care ai strans semnaturi de la ceilalti
parinti, TU l-ai dat afara din scoala.
TU ai anulat mii de ore de munca, zeci de nopti nedormite, sute de zile
de lupta cu sistem ostil, care nu ofera NIMIC copilului meu. Te-ai intrebat unde a
facut gradinita? NU, nu te-ai gandit pentru ca este un lucru firesc. In spatele
blocului, probabil. Ei bine, NU. Noi am stat inchisi in casa cu bona si zeci de
terapeuti pentru care eu am muncit pana la epuizare ca sa-i pot plati. Pentru
ca el, copilul meu sa poata fi ELEV. Nu eminent, nu premiant, nu viitor student
Oxford, ci ELEV.
NU ESTE VINA TA pentru ca mie
imi este greu si tie usor.
NU vreau sa-ti fie MILA sau sa
mimezi compasiunea.
NU vreau sa fii prietenul meu.
NU vreau sa ma TOLEREZI.
NU sunt un parinte EROU, ci
sunt un PARINTE si atat.
VREAU sa ma respecti.
VREAU sa-ti inveti copilul sa
imi respecte copilul.
VREAU sa nu mai fososesti
cuvantul “retardat” sau “handicapat”, nici la modul general.
VREAU sa stii ca el, copilul
meu, are aceleasi drepturi ca si copilul tau, indiferent daca iti place de el
sau nu.
Probabil ca in acest moment te simti prost. Sau poate ca nu. Nu asta este
intentia mea. Eu, astazi, fostul purtator de matricola de la Scoala 197, ca si
tine de altfel, iti spun asa:
DIZABILITATEA sub orice forma nu
o alegi TU, ci ea te alege pe tine sau pe copilul tau. Cum? Prin nastere,
printr-un accident la coltul strazii, printr-o eroare medicala stupida,
printr-o meningita mascata intr-o simpla “raceala” netratata corespunzator.
Te-ai gandit? Cu siguranta, NU.
Cat despre penarul stricat, azi copilul tau a primit unul nou.
Si pentru ca acum copilul meu
este acasa, nu la scoala, NOI ne reintalnim luni, 25 noimbrie, ora 9.30 la Sala
1, de la Tribunalul Bucuresti.
* Disclaimer: Aceasta nu este integral o istorie personala. Ea subsumeaza istoriile si cazurile a mii de parinti si copii din Romania
* Disclaimer: Aceasta nu este integral o istorie personala. Ea subsumeaza istoriile si cazurile a mii de parinti si copii din Romania
